Recenzie ,,Micuţa englezoaică`` de Catherine Sanderson

    Are o slujba la Paris , orasul visurilor ei , o relatie cu un francez fermecator , o fiica de aproape doi ani frumoasa si desteapta si un apartament cu priveliste care iti taie respiratia. Atunci de ce Catherine simte ca viata nu ii mai ofera nici o satisfactie? Prinsa intr-o relatie care devine tot mai lipsita de pasiune , coplesita de responsabilitatile de mama si plictisita de jobul administrativ , Catherine citeste un articol despre cum sa iti faci un jurnal online – si astfel apare blogul Micutei englezoaice.

   Dar ceea ce incepe ca o simpla diversiune devine treptat un forum in care Catherin impartaseste necunoscutilor detalii despre viata personala. Iar cand James , un cititor fidel al blogului , doreste sa o cunoasca pe femeia de dincolo de ecranul computerului , granita dintre realitate si virtual dispare , determinand-o pe Catherine sa isi abandoneze viata construita cu grija si sa se lase atrasa in mirajul trairii l’amour fou. Insa aceasta dragoste nebuna , James o simte pentru Catherine sau pentru Micuta englezoaica?

PĂREREA MEA:''Micuţa engezoaică'' este cu adevărat o carte din care ai ce încaţa. Sau, cel puţin eu am avut ce învăţa. Am învăţat că dacă simţi că viaţa ta nu mai are sens şi că ţi degeaba umbră pământului, este bine să te ridici, să te ştergi şi să mergi înainte. Am învăţat că nu este nimic rău în a fi singură şi independentă. Povestea vorbeşte despre o femeie, Catherine, care este dezamăgită de viaţă şi găseşte refugiul într-un blog unde ajunge să împartăşească unor străini întâmplări personale. Această carte abordează veşnica dorinţă a femeiilor, aceea de a-şi găsi alesul şi de a se simţi stăpâne pe propria viaţă. Povestea este aceeaşi doar că avem un cadru mai modern, de data aceasta femeia fiind inconjurată de lumea virtuală, de bloguri ţi de bloggeri.

CITATE: 

1. ''Relaţia noastră începuse cu cuvinte şi se pare că din ea rămăseseră doar cuvintele"

2. ''Un copil care adoră să cânte în public e una, dar unul care cănta în engleză, trece firesc pe franceză ca să ceară un biscuit şi apoi işi continuă interpretarea, atrage priviri curioase şi admirative.''

3. ''Uneori simt că Parisul îmi aparţine. orice mă va aştepta de acum înainte, oricine s-ar putea afla după colţ, eram sigură de un lucru: Viitorul meu era în acel oraş.

      În faţa mea văd pagini goale, care mă invită să le acopăr cu rânduri îndrazneţe, pline de viaţă.''