VANATOAREA DE STELE
Zoe Valdes
Exil, pasiune, boemă:
destinul unei femei geniale care a trăit la limita dintre real şi imaginar
Două femei, una din prezent, alta din trecut, se
întâlnesc în mod miraculos în dimensiunea spirituală a unui Paris artistic,
care face posibilă anihilarea distanţei temporale dintre ele. Zamia este poetă şi
soţie de diplomat, membră a delegaţiei cubaneze UNESCO la Paris, la sfârşitul
anilor ’80. Remedios Varo este o celebră pictoriţă catalană care a frecventat
grupul suprarealist parizian la sfârşitul anilor ’30. Descoperind întâmplător
una dintre picturile artistei suprarealiste, Zamia are revelaţia afinităţii
care le leagă, întemeiată pe aceeaşi dorinţă de eliberare spirituală.
Cu Vânătoarea de stele, Zoé Valdés ne introduce în atmosfera artistică a mişcării suprarealiste din secolul trecut, evocând figuri cunoscute ca André Breton, Victor Brauner, Benjamin Péret, Salvador Dali, Diego Rivera, Frida Khalo, dar şi în suprarealismul regimului lui Fidel Castro, ale cărui servicii de securitate atentează la libertatea individului prin practicile lor de intimidare şi persecuţie.
Plimbându-se pe plajă într-o seară, Zamia («Căutătoarea de oceane») se întâlneşte cu o enigmatică femeie care îşi spune «Vânătoarea de stele». La întoarcere, descoperă că femeia aceea este Remedios Varo, o pictoriţă suprarealistă dispărută cu treizeci de ani în urmă. Citindu-i biografia, are surpriza să constate că, în mod straniu, vieţile lor se aseamănă până în cele mai mici amănunte...
Aşa începe această magică poveste în care se întretaie două vieţi despărţite în timp, dar unite în spirit.
Remedios Varo este una dintre marile artiste ale tuturor timpurilor, care a trăit explozia avangardismului în Spania anilor douăzeci, a împărtăşit ştrengăriile ludice din Rezistenţa Studenţilor împreună cu alţi tineri precum Salvador Dalí şi, ulterior, a participat intens la cercurile suprarealiste din Parisul interbelic, unde i-a cunoscut pe André Breton, Victor Brauner, Benjamin Péret. A avut o viaţă fascinantă, trăind iubirea şi sexualitatea cu aceeaşi libertate cu care şi-a trăit şi arta.
Fugind de ocupaţia nazistă, se stabileşte, ca atâţia spanioli, în Mexicul Fridei Kahlo, al lui Diego Rivera şi al pictoriţei engleze Leonora Carrington. Ultima sa aventură suprarealistă – a adresat scrisori unor necunoscuţi aleşi la întâmplare – este vârful aisbergului unei vieţi care s-a opus în mod voit convenienţelor.
O evocatoare şi frumoasă poveste despre iubire şi plăcere, veghe şi somn, timp şi memorie, în jurul a două femei ce se întâlnesc la ora magică la care stelele se scufundă în mare.

Zoé Valdés s-a
născut în 1959 la Habana, oraş în care a studiat filologia şi pe care l-a părăsit
la jumătatea anilor nouăzeci. În 1993 i-a fost publicat în Franţa şi în Cuba
primul roman, Sânge albastru. În
1995,Fiica ambasadorului a obţinut premiul pentru roman scurt Juan March
Cencillo, din Mallorca; acestei opere i-au urmat Nimicul cotidian, (premiul Literatur Preis din Frankfurt), Mânia îngerilor, Ţi-am dat viaţa întreagă, Cafeneaua nostalgiei,Dragă primule logodnic, Piciorul tatălui meu, Miracol în Miami, Lupoaicele mării(Premiul Fernando Lara), Dansând cu viaţaşi Eternitatea clipei, roman publicat în limba română de Editura Trei (recompensat
în Spania cu Premiul Ciudad de Torrevieja). Este cavaler al Legiunii de Onoare
a Artelor şi Literelor din Franţa şi este doctor honoris causa al Universităţii
din Valenciennes. Opera sa a fost tradusă în peste douăzeci şi cinci de limbi,
cu o primire extraordinară din partea cititorilor şi a criticii. În prezent
locuieşte la Paris.
Aprilie in Paris
Michael Wallner
Paris, 1943. Michael Roth are 21 de ani, este german şi atrage
interesul superiorilor săi prin faptul că poate vorbi limba franceză fără
absolut niciun pic de accent. Motiv pentru care este racolat să lucreze ca
interpret în cadrul interogatoriilor la care sunt supuşi localnicii suspectaţi
de către autorităţile naziste. Franţa este ocupată de nemţi. Roth se dovedeşte
a fi un membru model al Gestapo-ului, deşi el personal nu agreează principiile
regimului pe care îl reprezintă. Dar face pur şi simplu ceea ce i se cere. După
programul de lucru, alege să-şi petreacă timpul liber în cu totul alt mod decât
colegii săi ofiţeri, ale căror nopţi se risipesc în nightcluburi şi bordeluri.
Michael îmbracă haine civile şi rătăceşte pe străzile Parisului, încercând să trăiască
o viaţă normală sub o identitate total diferită: se dă drept francez, cunoaşte
tot felul de oameni, se prezintă sub numele Antoine. Într-o bună zi, o cunoaşte
pe Chantal, fiica unui anticar, încep să-şi petreacă serile împreună şi ajung
să se îndrăgostească unul de celălalt înainte de a-şi revela fiecare adevărata
identitate. Acest lucru va avea consecinţe extrem de tragice.
Amandoua sunt niste carti foarte interesante si as vrea sa le citesc cu mare drag, dar cel mai mult ma atrage a doua. Cred ca este o poveste de dragoste foarte frumoasa si as vrea sa-i aflu continuarea care sper sa nu fie prea tragica. Si titlul este foarte placut mai ales ca este vorba de luna mea de suflet Aprilie. Suna foarte bine "APRILIE IN PARIS".
RăspundețiȘtergereSi pe mine la fel, ma atrage cea de-a doua. Si coperta e frumoasa.
ȘtergereLaura o sa le castigi tu la vre-un concurs:). Esti nascuta in aprilie?
ȘtergereEu sunt genul de persoana care iubeste trecutul mai mult decat prezentul, iar conceptul primei carti este mai atragator decat cel de-al doilea, dar trebuie sa recunosc ceva, cei de la editura trei scot niste capodopere si nu ma asteptam la asta ,in ultima perioada prefer sa citesc ceva de la ei ma linisteste, e altceva, nu aceleasi clisee abordate .
RăspundețiȘtergereIn ultima vreme am fost si eu surprinsa de Editura Trei, a evoluat frumos.
ȘtergereCat despre clisee, uneori sunt binevenite si ma mai linisteste cateodata sa citesc ceva previzibil, ceva in genul unei lecturi usoare, fara stres.
Eu abia acum am descoperit editura Trei, inainte eram preocupata cu cele "clasice": Humanitas, Polirom. E frumoasa si partea lor de psihologie, Freud, Jung.
Ștergeresa stii , sunt minunate . Eu de la ei iubesc foarte mult fata disparuta, zau o recomand
ȘtergereNu am citit-o, dar o pun pe lista de asteptare.
Ștergerecand vei avea timp o poti lectura . Sper ca te va prinde.
Ștergeresi eu iubesc trecutul si cartile care se leaga de trecut, iti recomand Gradina uitata de Kate Morton in acest gen
ȘtergereAm citit Gradina uitata si mi-a placut foarte mult, imediat ce am terminat-o nu stiam cum sa pun mana pe alt roman al lui Kate Morton. As reciti-o cu drag de zeci de ori si cred ca de fiecare data as fi surprinsa de sfarsitul povestii :)
ȘtergereCătă , ţin minte că mi-ai mai povestit de cartea asta, tare aş vrea să îmi amintesc unde a avut discuţia asta. Sper să ajung la cartea asta cât de curând, momentan sunt într-o tornadă, şi până nu aterizez acasă cu picioarele pe asfalt, în mod sigur nu mă pot apuca de ea. Dar cred că în vacanţa de paşte, o voi căuta.
ȘtergereMie chiar mi se pare doua carti foarte bune.Au subiecte interesante si am auzit si ca au foarte multe critici pozitive.Mi se pare mult mai interesanta cartea "Aprilie in Paris" pe care cred ca o sa o si comand cand va aparea.
RăspundețiȘtergereAmbele carti ma atrag, dar cred ca o prefer pe prima: "Vanatoarea de stele". Ma atrage mai mult acest concept a "doua dimensiuni simultane", plus ca ador cartile care au si mister, iar momentan sunt cam satula de carti de dragoste.
RăspundețiȘtergereeu nu ma satur niciodata de carti de dragoste!
ȘtergereEu in ultimul timp am citit carti de dragoste cu duiumul si s-a intamplat sa fie si cliseice si destul de asemanatoare, asa ca m-am hotarat (cel putin pentru o perioada) sa schimb genul, mai ales pentru ca in ultimul timp am neglijat cartile sf, cu mister, istorice si toate celelalte ce nu tin de dragoste.
ȘtergereEu nu sunt o fană a cărţilor de dragoste, deşi involuntar am o colecţie măricică . Dubios, încă nu accept ideea aceea idilică de au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, este ok uneori, dar nu e realitatea.
ȘtergereDaca iti plac cartile de dragoste, dar nu-ti prea place ideea de happy end poti citi cartile lui Mihail Drumes: "Invitatie la vals" si "Scrisoare de dragoste", mie mi-au placut foarte mult :)
ȘtergereInvitatie la vals zici? pare interesant. Nu prea stiu ce sa zic, cumva mi-ai amintit de Adela .
ȘtergereAdela de Garabet Ibraileanu? Nu am citit-o, insa chiar ma gandeam zilele astea sa fac rost de ea. Tie cum ti s-a parut?
ȘtergereDa , acea carte, a fost prima varte pe care a, lecturat-o acest an, a fost superba, dar imi doresc sa nu te astepti la o carte cu final fericit, caci s-ar putea sa te trezesti cu o oarecare dezamagire, e scrisa finut, dar actiunea duce oarecum cu lolita , ma refer la diferenta de varsta intre personaje, totusi actiunea se petrece in 1900, iar adela este genul acel adefata, dar care stie sa se impuna, vei vedea ,
Ștergerecarte scuze :))
ȘtergereAm urmarit toate noutatile celor de la editura Trei si le notasem si eu. Aprilie in Paris ma atrage cel mai mult pentru ca imi place coperta:)
RăspundețiȘtergereNu pot spune ca ma atrag extrem de mult, insa daca ar fi sa aleg, as alege Vanatoarea de stele. Pare totusi mult mai captivanta si misterioasa fata de a doua.
RăspundețiȘtergereSi eu vreau sa imi cumpar Orele indepartate si Casa de la Riverton, de aceeasi autoare. E geniala. Atunci iti recomand doua carti de la Rao geniale Colectionarul de istorie de Elizabeth Kostova unde este vorba despre vlad dracul si o parte din actiune se pettece dupa cum era de asteptat in tarisoara noastra si Labirintul de Kate Mosse, eu vreau sa imi cumpar Sepulcrul de aceeasi autoare dar e cam scump
RăspundețiȘtergereLabirintul de Kate Mosse pare foarte interesanta si e foarte apreciata. Ador cartile si filmele care au la baza secretul Graalului asa ca aceasta carte trebuie sa o citesc neaparat. Multumesc de recomandare :*
RăspundețiȘtergerePentru putin. Au vrut sa realizeze si un serial si in distributie era si un roman insa episodul pilot nu a avut succes...pacat...Codul lui Da Vinci este ca filmul si Ingeri si demoni, anul acesta apare Simbolul pierdut ecranizat cu Morgan Freeman.Si am notat adresa ta de email, asta ca sa nu iti mai raspund peste tot:-) .
RăspundețiȘtergereParca "Vanatoarea de stele" ma atrage mai mult decat cealalta. Numai cand citesc titlul, stiu deja ca vreau s-o am! :D
RăspundețiȘtergere