Click Here For Free Blog Templates!!!
Blogaholic Designs

chat box

miercuri, 19 februarie 2014

Curand la editura Trei

JUST JAKE de Jake Marcionette - perfect pentru fanii seriilor Jurnalul unui puşti, Marele Nate sau Generala - va fi publicat, în curând, la Editura Trei! 


luni, 17 februarie 2014

Melodia zilei #70

Melodia zilei este Forevere young- Alphaville. Va place? Cred ca e o melodie ce nu se va invechi niciodata
Si varianta cu versuri

Recenzie Seninatatea- 25 de povestiri despre echilibrul interior

Christophe Andre
Editura Trei
Coperta Paperback
LINK DE CUMPARARE
23 lei
144 pagini
Carte primita de la editura spre recenzie ( Multumesc mult)




Descriere:
Ne-ar plăcea să rămânem mereu senini… Dar viaţa ne tulbură apele, iar demonii noștri lăuntrici se trezesc: atunci devenim îngrijoraţi, ne pierdem speranţa, ne risipim. Prin cele 25 de istorioare și prin învăţămintele lor, cartea vă propune să înaintaţi, în ritmul vostru, pe calea echilibrului și a seninătăţii. Descoperiţi înţelepciunea vieţii de zi cu zi ascunsă în micile și efemerele momente de fericire, precum un telefon de la un vechi prieten, un jurnal abandonat și redescoperit sau o frunză dansând în vântul tomnatic. Învăţaţi să savuraţi clipa, să vă relaxaţi, să zâmbiţi și vă menţineţi trupul binedispus și spiritul treaz.
„Există astfel de zile când sufletul îţi este senin: te simţi cum nu se poate mai bine. Înlăuntrul tău, totul este limpede și calm. Nimic, absolut nimic nu îţi lipsește. Tot ce ai nevoie se află aici…"
 
Parerea mea:
Aceasta este o carte de psihologie practica scrisa de psihiatrul Christophe Andre. Contrar credinteti majoritatii oamenilor in ideea ca psihologii ,,vorbesc mult si prost", autorul ne dovedeste exact invers. Cartea aceasta este chiar foarte scurta, fiecare lectie sau povestire avand doar 3-4 pagini, iar termenii nu sunt deloc greoi, de neinteles. Ba dimpotriva, m-a bucurat faptul ca am putut-o citi cu usurinta.,,In fiecare clipa intram in paradis sau iesim din el"  Chiar daca a fost teorie, povestirea a curs foarte lin. Daca ai un dram de rabdare si esti intr-o dispozitie buna sau daca vrei sa devii senin, cu siguranta te vei regasi in situatile prezentate in carte, si, cu ajutorul ei iti vei intelege mai bine starile sufletesti ,,Starile noastre sufletesti sunt adeseori ceea ce ne face sa fim unici. Si mai mult inca decat emotiile noastre. De exemplu, la teatru sau la cinema, spectacolul trezeste in noi reactii puternice, captivante, uniforme, aproape aceleasi la toti spectatorii: acestea sunt emotiile. Apoi, dupa spectacol, cand iesim, ne vin in minte ganduri, sentimente, amintiri complexe, declansate de ceea ce am vazut si am trait prin procura. In acest caz, lucrurile nu mai seamana de la un spectacol la altul. Exista o multime de diferente individuale, si mai mult vag, mai multa blandete, mai multa discretie: acestea sunt starile sufletesit. Mai discrete, mai complicate, mai personale..." care -atentie- nu sunt acelasi lucru cu emotile.,, Starile noastre sufletesti sunt ceea ce ramane in noi dupa ce a trecut trenul vietii. Astazi, in sfarsit, ai inteles si ai acceptat aceasta idee: starile noastre sufletesti sunt inima palpainda a legaturii noastre cu lumea."
   Fiecare om e reticent cand vine vorba de a achizitiona o carte psihologica: ,, La ce imi trebuie?''. Cartea lui C. Andre se face inteleasa cu usurinta, te face sa reflectezi la propria persoana si cu siguranta atunci cand vei fi intr-o stare proasta, daca iti amintesti cateva din sfaturile lui te vei inviora. E ca o mica raza de soare ce se iveste dintre nori.

Citate:







sâmbătă, 15 februarie 2014

Premiile concursului de fidelitate

Azi, cu intarziere, anunt premiile concursului ce se afla inca in desfasurare aici, pe blog.
Acestea sunt:

Caietul Roxanei si alte jurnale
Nymphette_dark99 editia a 2-a
Gideon, hot de buzunar

Cei care nu s-au inscris pana acum, nu o mai pot face. Distractie placuta in continuare pe bloguletul meu

Recenzie Palatul Chelfanelii

Pascal Bruckner
Editura Trei
Carte primita de la editura spre recenzie
Coperta paperback cu supracoperta
121 pagini
LINK DE CUMPARARE
26 de lei



Descriere:
   In marea-i bunatate si, indeosebi, cu marea-i clarviziune, Presedintele unui stat situat ,, undeva intre Elvetia, Franta. Germania, Asia si Africa" ia o hotarare cu uriase urmari pentru viata concetatenilor sai: interzice parintilor si celor de o seama cu ei: tutorii, educatorii, profesorii sa-si mai bata copii.
   Sugestia pe care o contine romanul lui Pascal Bruckner este ca Timpurile Moderne s-au angajat pe o cale fara intoarcere, ca rationalizarea lumii a produs ravagii definitive: pe progresiva si ireversibila derealizare a vietii.

Parerea mea :

   Aceasta este o parte a introducerii pe care o face Radu Toma acestei carti si o consider cum nu se poate mai potrivita. La inceput am fost sceptica in legatura cu acest roman filosofic, nu mai citisem nimic de autor, iar titlul ma intriga. De la prima pagina am fost curioasa si nu am mai lasat-o din mana pana cand nu am terminat-o. E subtirica ( are 121 de pagini) si incredibil de usor de citit. Eu am terminat-o in cateva ore.          
 












   Cartea e scrisa in stilul unei povesti pentru copii- imi aminteste oarecum de ,,Micul Print''. Bineinteles, la aceasta carte am ras constant. Satira sociala a fost pe placul meu, iar personajele hiperbolizate pana la absurd, un deliciu. Vorbind de personaje, Presedintele- Gordran-Gratioasa Sa Maiestate-Marele Capitan-Genialul Conducator- Excelenta Sa sau cum vreti voi sa ii mai spuneti este un personaj uimitor prin ridicolul pe care il emana prin toti porii. Este o hiperbola a tipului de tiran absolut, cu idei comuniste, dornic sa se auda vorbind si sa fie adorat. Genial de prost.
   Cartea poate parea usoara, debordeaza de un amuzament ciudat dar Bruckner a prezentat intr-un mod foarte serios o realitate pe care o traim in aceste vremuri, aducand in discutie violenta si urmarile ei pe plan politic si social. O carte interesanta, care m-a facut sa imi doresc si mai mult. Mi-ar placea sa il mai citesc pe Bruckner pentru stilul lui revigorant si unic.

Citate














duminică, 9 februarie 2014

Carti recomandate de Valentine`s Day

De-a lungul timpului a existat iubire de toate felurile. Unii iubesc anumite persoane, altii pe ei, altii obiecte, altii vise, altii iubesc sa iubeasca si ideea de a fi indragostiti. Iubirea este sentimentul care ne face sa ne simtitm vii. Sa iubesti o persoana poate insemna multe lucruri si sa vina in multe feluri. Iti iubesti mama, dar nu in acelasi mod in care iti iubesti partenerul. Iubirea e cea care te face sa faci lucrurui aiurite in preajma unei persone cand tu defapt esti foarte stapan pe situatie in general sau sa fii si mai aiurit decat de obicei, daca aceasta e o trasatura ce te caracterizeaza. Iubirea chiar iti da fluturi in stomac, te face sa iti transpire mainile numai cand te gandesti la el/ea dar iti poate oferi si sentimente negative precum teama de a nu-l pierde etc. Mai jos va las o lista cu carti cu adevarat bune, potrivite pentru sarbatoarea ce se apropie: Valentine`s Day sau mai bine zis Dragobete. Prin aceasta lista va arat ca dragostea exista in extrem de multe moduri si poate aparea intre cele mai diferite persoane.

1. The Notebook- Nicholas Sparks

Acest roman incearca sa ne demonstreze ca miracolele inca mai sunt posibile, ca viata inca mai poate fi traita sub semnul iubirii.  El este un maestru al cuvintelor si un mare iubitor al naturii, iar ea, o pictorita celebra in stare sa vada frumusetea acolo unde altii nu o vad. Povestea lor tulburatoare ii va fermeca pe cei care s-au indragostit de stilul lui Nicholas Sparks.

2.Jurnalul lui Bridget Jones- Helen Fielding

Jurnalul lui Bridget Jones, vandut in milioane de exemplare in intreaga lume, a fost ecranizat de Universal Pictures in 2001, cu Renee Zellweger, Hugh Grant si Colin Firth in rolurile principale, in regia lui Sharon Maguire.
Bridget Jones este femeia la „treizeci si ceva de ani”, tot timpul pe fuga, mereu in lupta cu singuratatea, kilogramele in plus, fumatul, alcoolul si avansurile sefului. Ea incearca sa-si tina viata, ca pe o barca, pe linia de plutire, si sa raspunda la o intrebare simpla: cum sa-si gaseasca perechea fara sa nimereasca peste unul din milioanele de misogini, maniaci, adulteri, obsedati sau perversi?

3. Pe aripile vantului- Margaret Mitchell

,,S-ar putea spune ca romanul Pe aripile vantului e unul dintre documentele cele mai ilustrative ale istoriei formarii unei natiuni. Transformarea insasi a mentalitatii unui personaj cum e Scarlett O'Hara simbolizeaza modificarea structurii sufletesti a tuturor celor hotarati sa mearga in sensul istoriei propriei tari. E, poate, un compromis, asa cum cred Ashley si Melanie; dar, in aceasta lume a relatiilor reci si brutale pe care nordul industrial o aducea pe pamantul plantatorilor sudisti, numai Scarlett si Rhett sunt apti sa supravietuiasca. Aici sta, poate, intelesul cel mai adanc al alegoriei pe care o reprezinta acest cuplu de indragostiti. [...] S-ar cuveni sa se adauge, insa, ca romanciera urma­res te cu consecventa sa minimalizeze implicatiile sentimentale ale eroinei sale; ca povestea de dragoste dintre rhett si scarlett e relatata, de aceea, cateodata, nu fara o oarecare ironie. Si ca, daca anume inflexiuni sentimentale se ivesc in naratiune (altminteri atat de lucid tesuta de Margaret Mitchell), aceasta se da toreste tot faptului ca scriitoarea s-a apropiat de realitatea psiholo­gica a perso najelor sale mai mult decat i-ar fi ingaduit unele premise de ordin estetic pe care si le fixase dinainte. Si, in acelasi timp, si faptului ca ea nu a putut, in pofida eforturilor evidente, sa-si depaseasca propriile sentimente, propria nazu inta spre frumusete.“ Dan Grigorescu

4.Mic dejun la Tiffany- Truman Capote

Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal. Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cand locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly. In scurt timp, scriitorul si tanara cu apucaturi stranii, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare“, devin prieteni apropiati. Dupa cincisprezece ani, o cunostinta comuna ii arata scriitorului citeva fotografii cu un salbatic tinand in maini o figurina din lemn care semana foarte bine cu Holly.

5. Pacientul englez- Michael Ondaatje
Pacientul englez are drept personaje centrale patru oameni cu existente pustiite, impinsi de hazard sub acoperisul unei foste manastiri italiene, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. E vorba de Hana, o infirmiera amortita de spectacolul suferintei si mortii atator soldati ingrijiti; Caravaggio, un hot si spion mutilat, dependent de morfina; Kip, un genist sikh care-si pune zilnic viata in pericol dezamorsand bombe; si mai e misteriosul pacient cu trupul ars, de nerecunoscut, ingrijit de Hana, pe care lumea il ia drept englez si care incepe sa dezvaluie o poveste de dragoste, cu aventuri in desert si scene de razboi, ce ajunge sa-i bintuie si sa-i transforme pe ascultatorii sai.

6. Mandrie si prejudecata- Jane Austen

„Astazi nimeni nu o poate ignora pe domnisoara Austen. Ea este mai infloritoare ca oricand. Cartile ei figureaza pe listele de bestselleruri, ecranizari ale romanelor sale nu contenesc sa apara pe micul sau marele ecran, intr-un vartej de baluri, calatorii cu trasura, plimbari prin paduri primitoare. Ea provoaca simpatii feministe, identificari romantice, nostalgia parcurilor tematice, reinsufletiri ale spiritului epocii georgiene, aprecierea conservatorilor, aprobarea marxistilor, omagii literare, abordari critice deconstructiviste.
Omagiul marelui public este egalat pe deplin de aprecierile criticilor. Aceasta renastere pe frontul criticii, care dureaza de mai multe generatii, isi da intalnire acum cu popularitatea generala, post-moderna, a scriitoarei, cu revirimentul clasic al citatelor din operele sale. Aparent retrasa fata batrana din Chawton, careia ii displacea orasul Bath, evita maritisul, isi ascundea scrisul cand incepea sa scartaie usa si lucra cu migala pe placute de fildes de doi inchi, a devenit un obiect al idolatriei universale, spre incantarea celor mai diferiti lectori.“ - Malcolm Bradbury

7. Jane Eyre- Charlotte Bronte

,,Felul cel mai concis de a defini importanta contributie adusa de Charlotte Bronte literaturii mi se pare a fi urmatorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism.“ - G. K. Chesterton
„Ca pentru a acredita mitul romantic al efemeridelor de geniu, Charlotte Bronte (1816-1855) a creat in scurtul rastimp al vietii o opera remarcabila. Titlurile ei se succed, cu anxioasa precipitare, la intervale scurte (Jane Eyre, 1847; Shirley, 1849; Villette, 1853, The Professor, postum, 1857), ca tot atatea incercari de a exorciza un prea timpuriu deznodamant sau, macar, de a-i suspenda, vremelnic, iminenta. In Jane Eyre, aceasta tensiune tragica pare sa afle un ragaz prielnic care ingaduie sinteza fericita a traditiei prozei de analiza, inaugurata in Anglia de Jane Austen, cu fastul crepuscular al romantismului «gotic» si cu spiritul necrutator de observatie realista al romanului epocii victoriene, aflata atunci la inceputurile ei.“ - Cornel Mihai Ionescu

8. Apa pentru elefanti- Sara Gruen

parut in SUA in 2006, romanul Apa pentru elefanti a fost luni intregi Numarul 1 in topurile de vanzari din New York Times, Los Angeles Times, Wall Street Journal, USA Today, fiind desemnat in acelasi an Favourite Book of the Year de catre publicatia Newsday. In 2007, este recompensat cu premiile Booksense Book of the Year si Bookbrowse Diamond pentru cea mai populara carte. Este tradus in peste 40 de tari, s-a vandut in 3 milioane de exemplare si va sta la baza unei productii cinematografice.
Primul rand: „Am nouazeci de ani. Sau nouazeci si trei. Ori una, ori alta“. Ultimul rand: „Pentru mosneagul asta, circul e casa lui“. Intre cele doua randuri se desfasoara povestea fascinanta a tanarului Jacob Jankowski, care in anii '30 isi face ucenicia vietii intr-unul dintre cele mai vestite circuri americane. Angajat sa aiba grija de animale, Jacob va descoperi sub marea cupola un univers cu personaje bizare si fascinante, dar cu reguli rigide ca ale unei caste. Insa va afla deopotriva ca circul nu inseamna numai stralucire si culoare, paiete si magie, rasete si ropote de aplauze, ci si animale maltratate, artisti in mizerie incercand sa uite sordidul cotidian cu ajutorul alcoolului de contrabanda, violenta si prostitutie, suferinta si tragedii, incertitudini si spaime. Pe acest fundal se perinda o galerie intreaga de figuri memorabile: Unchiul Al, directorul fara scrupule al circului; Kinko, clovnul pitic cu un zambet exagerat pictat pe chipul trist; „ciudatii“ cu trupuri contorsionate de suferinta; imprevizibilul si crudul August Rosenbluth, dresorul de animale care cade victima celor pe care i-a chinuit; Marlena, frumoasa lui sotie, dresoarea de cai, de care Jacob se indragosteste naprasnic si alaturi de care traieste o patimasa poveste de iubire; Rosie, elefantita cu personalitate si cu un secret care-i pune viata in primejdie. Fotografii alb-negru insotesc textul - instantanee surprinse la circurile americane de la inceputul secolului XX, imortalizand o lume unde minunile sunt iscate cu o lovitura de bagheta, se spulbera odata cu ultimul acord al orchestrei, dar iti lasa amintiri de-o viata.

9. Destine la limita- Katie McGarry 
Destine la limita este o lectura perfecta pentru fanii cartilor Chimie perfecta de Simone Elkeles, E usor sa te iubesc, Tammara Webber sau Fericirea incepe azi, Jamie McGuire.
Nimeni nu stie ce s-a intamplat in seara in care Echo Emerson s-a transformat, dintr-o fata populara, cu un iubit sportiv, ravnit de multe dintre colegele ei, in barfita paria cu cicatrice „monstruoase“ pe brate. Nici macar Echo nu-si poate aminti intregul adevar despre seara aceea oribila. Tot ceea ce stie este ca vrea ca totul sa revina la normal.
Dar cand Noah Hutchins, singuraticul teribil de sexy, imbracat cu geaca lui neagra din piele, obisnuit sa se foloseasca de fete, patrunde exploziv in viata ei, cu o atitudine de dur, insa si cu o surprinzatoare capacitate de intelegere, lumea lui Echo se schimba intr-un fel pe care ea nu si l-ar fi putut inchipui vreodata. Normal ar fi ca ei doi sa nu aiba nimic in comun. Iar cu secretele apasatoare ale fiecaruia, sa fie impreuna pare, in mare masura, imposibil.
Numai ca, la rascrucea destinelor lor, normalitatea capata alte valente, si nebuneasca atractie dintre ei refuza sa dispara. Iar Echo se vede nevoita sa se intrebe pana unde ar putea forta limitele, si cat ar fi dispusa sa riste pentru singurul baiat capabil s-o invete cum sa iubeasca din nou.

10. Sub aceeasi stea- John Green

Fara suferinta, cum am putea sti ce e bucuria?
Isi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viata mea? Ce vreau sa las in urma?
Desi un medicament miraculos i-a prelungit viata, Hazel Grace Lancaster, in varsta de 16 ani, are impresia ca de cand se stie a fost „in faza terminala“.
Insa atunci cand fermecatorul Augustus Waters, suferind si el de aceeasi boala cumplita, apare la intalnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisa.
Spirite inrudite, impartind acelasi farmec si acelasi simt al umorului, Hazel si Gus incep o cursa contra cronometru in care invata ce inseamna sa iubesti.
Sub aceeasi stea este un amestec de melancolie, duiosie, intelepciune si umor. “ – The New York Times

11. P. S. Te iubesc- Cecilia Ahern

Unii oameni asteapta o viata intreaga sa isi gaseasca sufletul pereche, in timp ce altii par sa fie impreuna de o viata. Holly si Gerry formau cuplul perfect, cu o casnicie minunata, inconjurati de prieteni si familie. Lumea era la picioarele lor, iar Holly nu isi putea imagina viata fara Gerry. Pana in ziua in care viata o obliga sa faca acest lucru.
Gerry moare din cauza unei tumori pe creier, iar Holly, ramasa singura, trebuie sa invete sa supravietuiasca. Printr-o „lista“ alcatuita din zece scrisori, Gerry o ajuta, de dincolo de moarte, sa ia viata de la capat. Vegheata ca de un inger pazitor, Holly devine puternica si independenta, reuseste din nou sa zambeasca si chiar sa iubeasca.
Cecelia Ahern a debutat la varsta de 21 de ani cu romanul P.S. Te iubesc, care a inregistrat o uimitoare popularitate si un imens succes de vanzari, fiind tradus in peste 40 de tari si ecranizat de studiourile Warner Bros, cu Hilary Swank si Gerald Butler in rolurile principale. In limba romana, la Editura Allfa, au fost publicate romanele: P.S. Te iubescSuflete perechePrietenul nevazutMultumesc pentru amintiriDisparuti fara urmaCadoul si Cartea viitorului.

12. Memoriile unei gheise-Arthur Golden

Bestseller international, numarul 1 in topurile din Europa si America, vandut in peste 4 milioane de exemplare si tradus in peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poarta semnatura regizorului Rob Marshall si a primit in 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar si 3 premii Bafta.
Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti.
Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.

13.La rascruce de vanturi- Emily Bronte
Reconstituirea unei pasionante povesti de dragoste esuate din cauza unor prejudecati de netrecut. In cercul stramt al unei familii, fratele intervine brutal in destinul surorii sale. Blestemul sentimentelor impiedicate sa se desfasoare in firescul lor se intinde pe mai multe generatii intr-un roman cu o atmosfera de o densitate uluitoare.
Considerata una dintre cele mai frumoase carti ale literaturii din toate timpurile, La rascruce vanturi este o poveste pasionanta de dragoste si razbunare, scrisa intr-un stil alert, plin de forta, de o deosebita frumusete, care a consacrat-o pe Emily Bronte ca unul dintre cei mai mari scriitori englezi.
Cartea subliniaza forta distructiva a dragostei: Catherine si Heathcliff, desi impart o dragoste puternica, sfarsesc prin a se distruge reciproc.

14. Rebecca-- Daphne du Maurier

Rebecca este o poveste despre doua femei, un barbat si o casa. Doua femei: Rebecca, prima sotie disparuta pe mare, rebela si misterioasa, si doamna de Winter, actuala sotie, supusa si naiva. Un barbat, Maxim de Winter, pe care trecutul nu-l lasa sa-si refaca viata si o casa, castelul Manderley, a carui existenta se intrepatrunde cu destinul personajelor. O poveste despre dragoste si moarte scrisa in maniera romanelor de succes, dar care este in acelasi timp un exemplu timpuriu de intertextualitate, reflectand un alt roman, Jane Eyre de Charlotte Bronte.

15. Romeo si Julieta- William Shakespeare


„Personalitatea, asa cum o intelegem astazi, este o inventie shakespeariana, si e nu doar cea mai mare dovada de originalitate a lui Shakespeare, ci si adevarata explicatie a omniprezentei lui.“ - Harold Bloom
„Romeo si Julieta, cea mai minunata scriere despre iubirea petrecuta intre un barbat si o femeie pe care a produs-o cultura europeana, spune un singur lucru: in lumea omului nu exista «sex gol». Aici sarutul nu e cioraniana «intalnire intre doua salive», iar imbratisarea dintre doua fiinte care se iubesc nu e acuplare. Felul in care Romeo si Julieta se ating pentru prima oara (intalnirea mainilor) si se saruta pentru prima oara pune in miscare o asemenea suita de strategii spirituale (realizata printr-o formidabila mobilizare a cuvintelor), incat cei doi reusesc sa-i dea sexului, din prima clipa a intalnirii lor, dimensiunea sacrului. Sarutul slujeste la ceva: la indumnezeire.
Romeo si Julieta nu este altceva decat povestea exemplara a transfigurarii care are loc, prin cuvant, in actul iubirii, indiferent de timp, de civilizatie sau de identitatea partenerilor. Piesa lui Shakespeare ramane, si astazi, cel mai bun ghid de ascensiune erotica.“ - Gabriel Liiceanu

16. Chimie perfecta- Simone Elkeles
Baiat rau + fata cuminte = chimie perfecta
O poveste provocatoare si pasionala despre ce poti descoperi cand privesti dincolo de suprafata lucrurilor.
La Liceul Fairfield dintr-o suburbie a orasului Chicago, toata lumea stie ca intre elevii veniti din sudul orasului si cei din nord exista o reactie cam sulfuroasa. Asa incat atunci cand Brittany Ellis, sefa majoretelor, si Alex Fuentes, membru al unei bande de cartier, sunt obligati sa fie parteneri de laborator la orele de chimie, consecintele se anunta explozive. Niciunul dintre cei doi adolescenti nu este insa pregatit pentru cea mai surprinzatoare dintre toate reactiile chimice iubirea.
Pot ei sa sparga tiparele si sa inlature prejudecatile care ameninta sa-i tina la distanta?
Toata lumea stie ca sunt perfecta. Duc o viata perfecta.
Am haine perfecte. Pana si familia mea e perfecta.
Si desi asta e o minciuna sfruntata, m-am dat peste cap ca sa pastrez aparentele ca am tot ce-mi doresc pe lume.
Daca adevarul ar iesi vreodata la lumina, toata imaginea mea perfecta s-ar duce de rapa...
O carte pentru baieti rai si fete cuminti, pentru baieti buni si fete rele, o carte pentru baieti si fete, care a cucerit cititorii si blogosfera!

17. Eu si Marley- John Grogan

 Jennifer Aniston si Owen Wilson starnesc hohote de ras in rolurile lui John si Jenny Grogan, un tanar cuplu ce se gandeste la decizia ce schimba viata de a avea un copil. Apoi apare Marley, un adorabil pui exuberant de Labrador care chiuleste de la scoala disciplinara si transforma rapid gospodaria sotilor Grogan intr-o zona de dezastru. Dar cu o inima la fel de mare ca si apetitul lui pentru belele, Marley ii vede pe sotii Grogan trecand prin suisurile si coborasurile vietii, inclusiv noi locuri de munca, locuinte noi si provocarile nesfarsite de a creste o familie. In cele din urma, John si Jenny isi dau seama ca cel mai rau caine din lume scoate ce au mai bun in ei.

18. Lolita- Vladimir Nabokov

Din cauza subiectului sau extrem de socant - pasiunea morbida a unui barbat matur pentru o fetita de doispre­zece ani -, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind publicat in Statele Unite abia dupa aparitia sa in Franta. Construita pe schema mitologica a povestirilor cu fauni si nimfe, Lolita este insa, inainte de toate, un poem de dragoste inchinat limbii engleze si posibilitatilor sale expresive.
Poveste a iubirii obsesive si blestemate a lui Humbert Humbert pentru nimfeta Dolores Haze, capodopera lui Vladimir Nabokov a fost, pe rand, carte interzisa, roman scandalos, obiect de cult, pentru a deveni apoi un roman clasic al secolului XX.
Cartea a stat la baza a doua celebre ecranizari, prima in regia lui Stanley Kubrick, cu James Mason in rolul principal, a doua sub bagheta regizorala a lui Adrian Lyne, cu Jeremy Irons in rolul lui Humbert Humbert.

19. Hotul de carti- Markus Zusak

Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata. Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului München. Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon. In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi. Hotul de carti este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre.

20. Mos Goriot- Honre de Balzac


„... as vrea sa fiu catelusul
pe care ele il tin pe genunchi.
Traiesc cu bucuriile lor. Fiecare
iubeste in felul sau. Iubirea mea
nu face totusi nimanui niciun rau,
de ce lumea nu ma lasa in pace?
Sunt fericit in felul meu.“

Cand Goriot a sosit la pensiunea doamnei Vauquer, bogatia sa a provocat invidie, speculatii si un oarecare respect. La 1819, momentul in care incepe povestea, batranul traieste in conditii mizerabile, iar singurii sai vizitatori sunt doua doamne fermecatoare, prea frumoase ca sa fie si bune, care vin rar si ferindu-se de ochii lumii. Sunt fiicele sale, pretinde Goriot, iar singurul locatar dispus sa-i dea crezare este Rastignac, un tanar student sarac, dar ambitios, a carui tinta de viata este stralucitoarea societate din foburgul Saint-Germain. Fara indoiala, unul dintre cele mai bune romane ale lui Balzac, Mos Goriot transforma dragostea parinteasca excesiva intr-o tragedie la fel de devastatoare ca Regele Lear si analizeaza in profunzime doua obsesii epuizante: dragostea si banii.

Care carte va atrage cel mai mult din lista de mai sus. Cate se intampla sa fi citit deja din lista ?

miercuri, 5 februarie 2014

Pe Strada Londra la editura Trei



PE STRADA LONDRA, de Samantha Young, în curând în colecţia Eroscop!

A doua carte din seria Pe Strada Dublin ne readuce în Edinburgh pentru încă o poveste emoţionantă, impregnată de erotism, în care Samantha Young nu se teme să abordeze teme incomode.

Jo Walker are un obiectiv clar: să găsească un bărbat care să le ofere stabilitate financiară ei şi familiei ei. Pentru aceasta, însă, trebuie să joace un rol care i-a devenit o a doua natură şi să le ascundă potenţialilor parteneri adevărul despre familia ei. Cand îl întâlneşte pe Cameron McCabe, acesta o judecă după aparenţe şi îşi formează o opinie nu foarte măgulitoare. Dar, pe măsură ce încep să se cunoască, Cam descoperă că Jo nu e ceea ce pare, iar Jo descoperă un bărbat în faţa căruia nu trebuie să se ascundă. Oare va îndrăzni Jo să pună în joc viitorul ei şi al fratelui ei dând curs atracţiei mistuitoare dintre ea şi Cam?

Samantha Young s-a născut la Stirlingshire, Scoţia. A absolvit în 2009 Universitatea din Edinburgh, unde a studiat istorie antică şi medievală. Cărţile sale acoperă mai multe genuri: romance, paranormal, fantasy urban şi subiecte contemporane. Pentru romanul Pe strada Dublin, Samantha Young a fost nominalizată la Goodreads Choice Award for Best Author and Best Romance.
marți, 4 februarie 2014

Cum sa impaturesti o camasa cu o carte

Cartile sunt adevarate comori, dar se pare ca un roman mai inventiv le-a mai gasit o intrebuintare, si anume sa ajute la impaturirea camasilor.

Va las mai jos linkul
LINKULLLLLL
Mie mi-a placut enorm si sunt curioasa. O sa incercati si voi?
duminică, 2 februarie 2014

Noutati la editura Trei

La editura Trei au aparut recent doua titluri cu adevarat interesante. Care va atrage mai mult si de ce ?

VANATOAREA DE STELE

Zoe Valdes






Exil, pasiune, boemă: 
destinul unei femei geniale care a trăit la limita dintre real şi imaginar

Două femei, una din prezent, alta din trecut, se întâlnesc în mod miraculos în dimensiunea spirituală a unui Paris artistic, care face posibilă anihilarea distanţei temporale dintre ele. Zamia este poetă şi soţie de diplomat, membră a delegaţiei cubaneze UNESCO la Paris, la sfârşitul anilor ’80. Remedios Varo este o celebră pictoriţă catalană care a frecventat grupul suprarealist parizian la sfârşitul anilor ’30. Descoperind întâmplător una dintre picturile artistei suprarealiste, Zamia are revelaţia afinităţii care le leagă, întemeiată pe aceeaşi dorinţă de eliberare spirituală.
Cu Vânătoarea de stele, Zoé Valdés ne introduce în atmosfera artistică a mişcării suprarealiste din secolul trecut, evocând figuri cunoscute ca André Breton, Victor Brauner, Benjamin Péret, Salvador Dali, Diego Rivera, Frida Khalo, dar şi în suprarealismul regimului lui Fidel Castro, ale cărui servicii de securitate atentează la libertatea individului prin practicile lor de intimidare şi persecuţie.
Plimbându-se pe plajă într-o seară, Zamia («Căutătoarea de oceane») se întâlneşte cu o enigmatică femeie care îşi spune «Vânătoarea de stele». La întoarcere, descoperă că femeia aceea este Remedios Varo, o pictoriţă suprarealistă dispărută cu treizeci de ani în urmă. Citindu-i biografia, are surpriza să constate că, în mod straniu, vieţile lor se aseamănă până în cele mai mici amănunte...
Aşa începe această magică poveste în care se întretaie două vieţi despărţite în timp, dar unite în spirit.
Remedios Varo este una dintre marile artiste ale tuturor timpurilor, care a trăit explozia avangardismului în Spania anilor douăzeci, a împărtăşit ştrengăriile ludice din Rezistenţa Studenţilor împreună cu alţi tineri precum Salvador Dalí şi, ulterior, a participat intens la cercurile suprarealiste din Parisul interbelic, unde i-a cunoscut pe André Breton, Victor Brauner, Benjamin Péret. A avut o viaţă fascinantă, trăind iubirea şi sexualitatea cu aceeaşi libertate cu care şi-a trăit şi arta.
Fugind de ocupaţia nazistă, se stabileşte, ca atâţia spanioli, în Mexicul Fridei Kahlo, al lui Diego Rivera şi al pictoriţei engleze Leonora Carrington. Ultima sa aventură suprarealistă – a adresat scrisori unor necunoscuţi aleşi la întâmplare – este vârful aisbergului unei vieţi care s-a opus în mod voit convenienţelor.
O evocatoare şi frumoasă poveste despre iubire şi plăcere, veghe şi somn, timp şi memorie, în jurul a două femei ce se întâlnesc la ora magică la care stelele se scufundă în mare.
Zoé Valdés s-a născut în 1959 la Habana, oraş în care a studiat filologia şi pe care l-a părăsit la jumătatea anilor nouăzeci. În 1993 i-a fost publicat în Franţa şi în Cuba primul roman, Sânge albastru. În 1995,Fiica ambasadorului a obţinut premiul pentru roman scurt Juan March Cencillo, din Mallorca; acestei opere i-au urmat Nimicul cotidian, (premiul Literatur Preis din Frankfurt), Mânia îngerilor, Ţi-am dat viaţa întreagă, Cafeneaua nostalgiei,Dragă primule logodnic, Piciorul tatălui meu, Miracol în Miami, Lupoaicele mării(Premiul Fernando Lara), Dansând cu viaţaşi Eternitatea clipei, roman publicat în limba română de Editura Trei (recompensat în Spania cu Premiul Ciudad de Torrevieja). Este cavaler al Legiunii de Onoare a Artelor şi Literelor din Franţa şi este doctor honoris causa al Universităţii din Valenciennes. Opera sa a fost tradusă în peste douăzeci şi cinci de limbi, cu o primire extraordinară din partea cititorilor şi a criticii. În prezent locuieşte la Paris.

Aprilie in Paris

Michael Wallner


Paris, 1943. Michael Roth are 21 de ani, este german şi atrage interesul superiorilor săi prin faptul că poate vorbi limba franceză fără absolut niciun pic de accent. Motiv pentru care este racolat să lucreze ca interpret în cadrul interogatoriilor la care sunt supuşi localnicii suspectaţi de către autorităţile naziste. Franţa este ocupată de nemţi. Roth se dovedeşte a fi un membru model al Gestapo-ului, deşi el personal nu agreează principiile regimului pe care îl reprezintă. Dar face pur şi simplu ceea ce i se cere. După programul de lucru, alege să-şi petreacă timpul liber în cu totul alt mod decât colegii săi ofiţeri, ale căror nopţi se risipesc în nightcluburi şi bordeluri. Michael îmbracă haine civile şi rătăceşte pe străzile Parisului, încercând să trăiască o viaţă normală sub o identitate total diferită: se dă drept francez, cunoaşte tot felul de oameni, se prezintă sub numele Antoine. Într-o bună zi, o cunoaşte pe Chantal, fiica unui anticar, încep să-şi petreacă serile împreună şi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt înainte de a-şi revela fiecare adevărata identitate. Acest lucru va avea consecinţe extrem de tragice.
sâmbătă, 1 februarie 2014

Concurs de fidelitate 2 februarie-2 martie

Luna aceasta deschid un concurs de fidelitate ce va avea 3 castigatori.
Iata regulile si astept inscrieri. Premile le anunt pe data de 10 februarie si cei care nu s-au inscris si nu au postat comentarii, nu au fost activi pana atunci, nu o mai pot face, fiind nevoiti sa astepte pana la urmatorul concurs.
1. Minim 2 comentarii maxim 4 per postare
2. Comentati la toate postariile lunii februarie si pana pe 2 martie
3. Comentarile sa fie elocvente si sa nu se repete la postari
4. Puteti lasa o impresie si celalalte comentarii sa le acumulati in urma unor discutii cu alti concurenti pe subiectul postarii.

Cam asta e tot si sa inceapa distractia;)))

February TBR

Aceasta e prima postare de acest gen sau mai bine zis sub aceasta denumire pentru ca am mai avut postari in care urma sa arat ce carti am de gand sa citesc in luna curenta.

Am ales pentru februarie 4 carti pentru ca e o luna destul de aglomerata. Sper sincer sa reusesc sa le termin.
1. Am inceput deja sa citesc Manastirea din Parma de Sthendal. Initial, ne-a cerut-o la scoala, la un optional de franceza, iar eu nu am putut spune nu;)) Am citit 100 si ceva de pagini din ea si, chiar daca vorbeste despre istorie mai mult la inceput, o face intr-un mod frumos si intr-un context bine asezat, astfel ca nu te plictisesti.
2. Urmatoarea pe lista e Regatul Umbrelor de Bardugo. Am citit de curiozitate 30 de pagini din ea si imi place pentru ca se creeaza o intreaga lume in ea. Mai mult nu va pot spune nici eu. E prea putin ca sa imi formez o parere.
3. Urmatoarea vreau sa fie Caietul Roxanei si alte Jurnale de Bolea. Am auzit lucruri interesante despre ea si de obicei sunt incantata de cartile scoase de herg benet. Ma bucur ca mai exista edituri care publica si sustin autorii romani la inceput de drum.
4. Ultima e Tornadele Timpului de Winterson ( imi place numele autoarei). Aceasta am obtinuta printr-un schimb de carti cu Catalina, iar ea mi-a spus ca ar vedea-o ecranizata pentru spectatorii mai mici si poate chiar si mai mari. Sunt destul de curioasa.

Acestea sunt toate cartipe pe care imi propun sa le citesc aceasta luna. Voi ce carti aveti pe lista  February TBR?

In my mailbox #50

Dragilor, imi pare rau ca postez asa rar si ca sunt nevoita sa incep fiecare fraza cu aceasta scuza si cu promisiunea ca nu se va mai repeta. Am destul de putin timp liber in ultimul timp, dar citesc destul de mult. Nu am mai postat de mult aceasta rubrica si e mai mult ca posibil sa fi uitat cateva carti, dar sper ca nu.

Sa incepem
De la editura Trei am primit urmatoarele carti plus de la Julia Imi amintesc de tine

 De la Libris am primit cartea mea de suflet, Marina
 Printr-un schimb de carti am obtinut Insomnia si de la Catalina Piramidele lui Napoleon
 
Tot de la Catalina am obtinut si tornadele iar urmatoarele 3 carti clasice sunt luate de pe Okazii la preturi foarte bune 

 De la Herg Benet am primit spre recenzie si concurs pt voi urmatorul titlu;;))

Vreau sa multumesc tuturor celor care au facut posibil acest post (Loredana, Giorgiana, Catalina, Teodora&Co.) Multumesc mult si in curand vin si recenzile;)

Voi, cititorii mei dragi, ce carti mai aveti in biblioteca nou?