Click Here For Free Blog Templates!!!
Blogaholic Designs

chat box

duminică, 26 mai 2013

Noutati de peste tot

Avem cateva noutati zilele astea foarte frumoase. Incepem cu editura Trei care pe mine cel putin ma surprinde foarte placut, scotand tot felul de carti care mai de care mai intereseante.

Sub aceeaşi stea - John Green

2542
Fără suferinţă, cum am putea şti ce e bucuria?
Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?
Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală”.
Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

Sub aceeaşi stea
 este un amestec de melancolie, duioşie, înţelepciune şi umor.
The New York Times

Starters - Lissa Price

2541SUPRAVIEŢUIREA ESTE DOAR ÎNCEPUTUL
O fată trebuie să facă o alegere cumplită.
Părinţii ei? Morţi.
Fratele ei? Bolnav.
Salvarea? Este posibilă… Cu preţul de a fi altcineva!
În cine poate să aibă încredere?
În nimeni.
Fanii seriei Jocurile foamei vor îndrăgi acest roman.
Kami Garcia, coautoarea serieiCronicile casterilor
Îmbinând literatura science-fiction cu o viziune fantasy asupra viitorului, Startersreprezintă un debut de senzaţie, în care miza e tot mai mare pe măsură ce suspansul creşte.

Jurnalul unui adolescent timid - Stephen Chbosky

2540
#1
New York Times Bestseller
Să stai pe margine poate fi un avantaj.
Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring.
Primul an de liceu e cel mai greu.
Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii.
Să creşti mare e mai complicat decât ţi ai imaginat vreodată.
Jurnalul unui adolescent timid a făcut senzaţie la apariţie, dobândind statutul de carte cult, vânată asiduu de adolescenţi.
The New York Times
Intră în lumea lui!
Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime.
Prins între dorinţa de a şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie, se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat „melodia perfectă” a unei „călătorii perfecte” în care „să se simtă infinit”.
O poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară. Reflecţiile lui Charlie asupra vieţii, dragostei şi prieteniei sunt profunde şi înduioşătoare, iar vocea narativă are o muzicalitate aparte.
USA Today

Adevărul despre cazul Harry Quebert - Joël Dicker

25361975, New Hampshire: Nola Kellergan, o adolescentă în vârstă de 15 ani, dispare fără urmă. 33 de ani mai târziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crimă, atunci când trupul fetei este descoperit în timpul unor săpături în grădina casei sale.
Tânărul Marcus Goldman, scriitor în pană de inspiraţie, nu ezită să plece la New Hampshire şi să înceapă propria anchetă pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul şi prietenul său.
Acolo este depăşit rapid de evenimente: investigaţia intră în impas, iar Marcus începe să primească ameninţări. Pentru a dovedi nevinovăţia lui Harry şi a-şi salva cariera de scriitor, e absolut necesar să răspundă la trei întrebări: cine a omorât-o pe Nola Kellergan? Ce s-a întâmplat în New Hampshire în vara lui 1975? Şi cum se scrie un roman de succes?
Roman noir, roman poliţist fără îndoială, dar şi roman psihologic cu răsturnări de situaţie surprinzătoare sau hilare,Adevărul despre cazul Harry Quebertprezintă moravurile societăţii americane, bine ascunse în spatele unei faţade impecabile. – Le Figaro

Fata dispărută - Gillian Flynn

2539Thrillerul anului
The Observer
Citeşte-l şi rămâi celibatar.
Financial Times
Cine eşti?
Cum am ajuns aici?

Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect.
Este Nick un ucigaş?
Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.
Vocile personajelor sună atât de autentic, încât cititorul devine un observator direct al mariajului disfuncţional. Un adevărat tur de forţă. The Guardian

Zeiţa oarbă - Anne Holt

Primul roman dintr-o nouă serie semnată de mult îndrăgita scriitoare norvegiană: seria Hanne Wilhelmsen
2543
Un traficant de droguri omorât în bătaie este găsit pe malul râului Aker, într-o suburbie din Oslo. Întâmplarea nu face prea multă vâlvă, până când, câteva zile mai târziu, avocatul victimei este găsit, şi el, asasinat în propriul apartament. Seria de morţi suspecte continuă, ceea ce o conduce pe inspectoarea de poliţie Hanne Wilhelmsen către o reţea mafiotă de trafic de stupefiante, dirijată de undeva din rarefiatele sfere ale societăţii norvegiene.
Până la ce nivel va reuşi să ajungă încăpăţânata anchetatoare secondată de ofiţerul de poliţie Håkon Sand? Şi care vor fi procedurile legale prin care va putea dejuca strategiile avocăţeşti ale suspecţilor?
Anne Holt este creatoarea romanului poliţist modern din Norvegia. Jo Nesbø
O lectură remarcabilă, care-ţi dă fiori pe şira spinării. Observer
Apoi avem de la Leda

DOSARUL CAMELEONUL - Peter Robinson  Dosarul_Cameleonul

„Diabolic de bună…” – New York Times Book Review
„Romanele lui Peter Robinson sunt nişte capodopere, sumbre, tulburătoare şi profund nuanţate.” – Dennis Lehane
Un apel de la o vecină îngrijorată conduce întâmplător poliţia la Terence Payne, misteriosul criminal în serie cunoscut doar drept Cameleonul. Acum răufăcătorul este arestat, poate chiar pe moarte, şi se pare că un coşmar îndelungat este pe cale să ia sfârşit. Oare?
Pentru Alan Banks, care momentan ocupă postul de inspector-şef, sunt prea multe întrebări fără răspuns în camera ororilor pe care presa o va numi „Casa suferinţei”. Şi cum întunericul nu s-a ridicat încă, numărul victimelor creşte întruna… şi mai există şi alţi monştri care cutreieră nestingheriţi lumea.
„Un maestru fără doar şi poate… o poveste captivantă, concepută cu o inteligentă subtilitate psihologică.” – Publishers Weekly
„Un roman excelent… Robinson creează o complexă poveste despre cruzime, violenţă şi crimă.” – Milwaukee Journal Sentinel
Disponibilă din: Mai 24, 2013

Cop_Eu_haiosEU, HAIOS? O POVESTE DIN GENERALA - James Patterson  

Cea mai citită serie de cărţi pentru copii continuă cu o nouă poveste din GENERALA!
Presărată cu glume, bancuri şi o mulţime de desene amuzante, EU, HAIOS?
este o carte de neratat pentru toţii copiii, fani actuali sau viitori ai GENERALEI.
În plus, profesorii, educatorii şi părinţii vor găsi în ea un puternic mesaj educativ şi optimist,
atât de necesar pentru formarea copiilor de azi, prezentat cu inteligenţă şi iscusinţă
într-o poveste alertă, amuzantă, pe care copiii o vor considera irezistibilă.
• New York Times bestseller
• o serie tradusă în peste 18 limbi
• recomandată de School Library Journal
• în curând, un film produs la Hollywood
EU, HAIOS? O POVESTE DIN GENERALA
de James Patterson
EU, HAIOS? este – aşa cum spune şi titlul – o poveste din GENERALĂ.
James Patterson, marele scriitor american şi autor al seriei bestseller GENERALA, a gândit o nouă poveste cuceritoare, un roman-satelit al seriei GENERALA (publicat între volumul 2 şi volumul 3 al seriei) avându-l ca erou de data aceasta nu pe Rafe, ci pe ultrasimpaticul Jamie Grimm, un băieţel cu un extraordinar simţ al umorului.
Deşi viaţa nu i-a adus bucurii, ci dimpotrivă, doar necazuri, Jamie este un adevărat supravieţuitor şi are rezerve infinite de bună-dispoziţie, înţelegere şi haz. Scaunul cu rotile în care trebuie să-şi ducă viaţa după accidentul în care şi-a pierdut părinţii, traiul dificil în noua familie adoptivă, hărţuielile din partea bătăuşului şcolii nu reuşesc să îi ştirbească deloc optimismul şi farmecul pe care le degajă la tot pasul. Iar de prieteni nu duce lipsă, nici de un unchi iubitor, nici de o simpatică colegă de şcoală… care vrea să îl cunoască mai bine!
Încurajat de unchiul său, Jamie va participa chiar şi la Concursul Cel Mai Amuzant Copil Comedian de pe Planetă – iar rezultatul va fi NEAŞTEPTAT! Ambiţia lui secretă de a deveni cel mai mare comedian al planetei poate nu e doar un vis?
Disponibilă din: Mai 29, 2013
Ce va atrage pe voi, dragii mei cititori de aici?

3 comentarii:

  1. Cu siguranta The Fault in our Stars de John Green<3

    RăspundețiȘtergere
  2. da, sunt niste titluri interesante de unele am mai auzit dar de altele nu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Atât de multe cărți interesante și atât de puțin timp!
    Eu cel mai mult îmi doresc The Fault In Our Stars. <3

    RăspundețiȘtergere