Click Here For Free Blog Templates!!!
Blogaholic Designs

chat box

marți, 6 noiembrie 2012

CONCURS CREATIE #9

  
 Inima-mi bate din ce în ce mai tare şi simt cum un tremur apare, când acea fereastră uitată de lume, un mister de demult, se deschide. Mă-nfior uitându-mă cum uşor gratiile se dau la o parte, un aer domol şi-nvechit mă loveşte uşor peste faţă. Păşesc încă în dubii pe acea poartă spre trecut, menită să ascundă secrete. Biblioteci mari, impunătoare se ridică deasupra tuturor lucrurilor, sute de cărţi pe rafturi putrezite de vreme, pline de praf, cu coperţi protejate de pânză fină de paianjen, uitate de lume, închise pe veci, mă-nconjoară. Privesc înainte şi văd o catedră urcată pe-o treaptă, plină de cărţi la fel de-nvechite.
     Deasupra e-un portret prăfuit şi ros, aproape neclar se vede un chip, un tablou şters: era o femeie. Ciudat e că pare că se uită la mine, parcă e vie. În dreapta pe-un raft, ca un altar, e o poză fixată pe-un postament, înconjurată de lumânări. M-apropii să văd dacă pot descifra misterul trecutului atât de uitat. Obiectul altarului era un băiat, atât de vessel şi totuşi atât de tăcut. Vâtul începe să bată mai tare şi încerc să mă-ndepărtez de altar să pot cerceta însă acesta s-aprinde, ia foc. Douăzeci de lumânări ard deodată, iar în jur umbre se văd pe pereţi, pânza de pe cărţi începe să zboare.
     “Ce se întâmplă?”, am întrăznit să întreb. În spate o voce şoptită-mi răspunde, iar picioarele-mi paralizează de frică, sufletul pare să-mi iasă din corp; încerc să grăiesc, dar e în zadar. Simt cum pe umâr o mână m-atinge. Lacrimi fierbinţi se scurg pe obraji, cât îmi doresc să ţip, să dispar. Vreau să trăiesc: “Lasă-mă-n pace!”
     Mă-ntorc speriată să văd ce se-ntâmplă cautând disperată ieşirea. Portalul pe care am intrat nu mai e şi un gând oribil mă bântuie: “Dacă rămân aici, blocată pentru totdeauna?”
     Undeva în depărtare ceva se mişcă încet înspre mine. Dansul lumânărilor îi desenează conturul feţei, atât de palidă şi transparentă. Încetez să mai respir când lumina portocalie îi dezvăluie ochii goi, sângerii. Frica mă-ngheaţă pe loc pentru o clipă. Unde să fug, să mă ascund? Nu sunt ieşiri, încă sper să visez şi ceva, cineva se apropie de mine. Mă lipesc de peretele rece sperând să mă ţină în siguranţă măcar pentru o clipă.
     Închid ochii doar pentru o secundă ca apoi să îi deschid din nou şi să văd ca fantoma ce încet se apropia de mine a dispărut. Încep să cred că nu mă pot trezi sau că nu visez deloc.
    

7 comentarii: